Audit

Încredere prin verificare. Audit financiar independent, conform Standardelor Internaționale, care întărește credibilitatea afacerii dumneavoastră.
Consultanti analizand documentele in cadrul unui audit financiar

Audit intern și extern conform Standardelor Internaționale

Auditul intern este o activitate independentă de asigurare obiectivă și de consiliere, destinată să adauge valoare și să îmbunătățească operațiunile unei organizații. Ajută organizația în îndeplinirea obiectivelor sale printr-o abordare sistematică de evaluare a proceselor de management al riscului, control și guvernanță.

Asigurare independentă și obiectivă
Evaluarea managementului riscului și controlului
Conformitate cu standardele și legislația
Recomandări concrete pentru îmbunătățire
Suport 24/7: (234) 109-6666

Servicii de audit intern

Conform prevederilor legale în vigoare în România, entitățile ale căror situații financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului statutar sunt obligate să organizeze și să asigure exercitarea activității de audit intern, potrivit cadrului legal. Această obligație rezultă din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare (art. 160 alin. (2) și art. 163), din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate (art. 65 alin. (7)), precum și din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, aprobată prin Legea nr. 133/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare (art. 20). Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Standardele de audit intern aplicabile acestor entități sunt standardele internaționale de audit intern emise de Institutul Auditorilor Interni din Statele Unite ale Americii (IIA) și adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) prin Hotărârea Consiliului CAFR nr. 111/2017.

Definiția și misiunea auditului intern

În contextul Cadrului internațional de practici profesionale ale auditului intern (IPPF), prin organizarea activității de audit intern se înțelege:

Un departament, compartiment, echipă de consultanți sau alți practicieni care furnizează servicii de asigurare și consiliere, independente și obiective, destinate să aducă valoare în organizație și să îmbunătățească operațiunile acesteia. Activitatea de audit intern ajută o organizație în îndeplinirea obiectivelor sale printr-o abordare sistematică și metodică care evaluează și îmbunătățește eficacitatea proceselor de guvernanță, management al riscului și control.

Misiunea auditului intern este de a spori și proteja valoarea organizațională prin oferirea de asigurare, consiliere și cunoaștere profundă fundamentate pe principii obiective bazate pe risc.

Auditul intern este o activitate independentă de asigurare obiectivă și/sau de consiliere destinată să adauge valoare și să îmbunătățească operațiunile unei organizații. Ajută o organizație în îndeplinirea obiectivelor sale printr-o abordare sistematică și metodică care evaluează și îmbunătățește eficacitatea proceselor de management al riscului, control și guvernanță (IIA, 2017).

Rolul auditului intern în organizație și în guvernanță corporativă

Auditul intern joacă un rol important în găsirea unor soluții eficiente și în asistarea procesului de implementare și dezvoltare a tehnicilor și instrumentelor necesare în procesul de identificare a riscurilor. Auditorul intern trebuie să aibă o înțelegere profundă a guvernanței corporative pentru a putea susține și consilia managementul și implicit pentru a putea contribui la atingerea obiectivelor organizației în condiții de performanță.

Într-o abordare a practicii internaționale, explicarea rolului auditului intern poate fi identificată în documentul de poziție IIA Cele trei linii de apărare pentru eficiența managementului riscului și al controlului, model agreat și de Comisia Europeană:

  • Linia I: Funcțiile ce dețin și gestionează riscurile, prin managementul operațional – activitate ce se exercita prin managerii care gestionează riscuri și sunt responsabili pentru menținerea unor controale interne eficiente.
  • Linia II: Funcția de administrare/gestionare a riscurilor și funcțiile de conformitate.
  • Linia III: Asigură funcția de audit intern. Auditorul intern furnizează structurii de guvernanță și conducerii executive o asigurare situată la cel mai înalt nivel de independență și obiectivitate asupra eficacității sistemului de management al riscului, control și guvernanță.

Plus-valoarea muncii de audit intern nu se concretizează doar prin raportul de audit intern sau prin recomandări și concluzii formulate în cadrul misiunii. Există însă alte aspecte care pot fi considerate valoare adăugată pentru rolul auditului intern, cum ar fi: schimbarea mentalității celor auditați, oportunitățile pe care le creează sau creșterea receptivității conducerii față de riscuri.

Tipuri de misiuni de audit intern

Practica auditului intern are în vedere două tipuri de misiuni: misiuni de asigurare și misiuni de consiliere (consultanță).

Misiunile de asigurare au ca scop examinarea obiectivă a probelor în scopul furnizării unei evaluări independente privind modul în care funcționează procesele de management al riscurilor, control sau guvernanță ale organizației. Orice misiune de asigurare trebuie să aibă în vedere formularea unei opinii independente sau concluzii privind calitatea controlului intern, al unei operațiuni sau al unei funcții, unui proces, unui sistem sau un alt aspect.

Misiunile de consiliere au un caracter de consultare și se desfășoară, în general, la cererea expresă a beneficiarului misiunii. Tipul și sfera de cuprindere a activităților de consiliere sunt stabilite de comun acord cu beneficiarul misiunii.

Indiferent de tipul misiunii – de asigurare sau de consiliere – auditorul intern trebuie să fie obiectiv, să respecte principiile de etică și standardele de calificare privind responsabilitățile auditorului intern.

Independența și obiectivitatea (Standardul 1100)

Activitatea de audit intern trebuie să fie independentă și auditorii interni trebuie să dea dovada de obiectivitate în îndeplinirea responsabilităților ce le revin. Coordonatorul activității de audit intern trebuie să raporteze unui nivel ierarhic din cadrul organizației în scopul îndeplinirii responsabilităților stabilite în Carta auditului intern.

Auditorul intern trebuie să aibă o atitudine imparțială, nepărtinitoare și să evite orice conflict de interese. Dacă independența sau obiectivitatea sa sunt prejudiciate în fapt sau în aparență, acestea trebuie aduse la cunoștință părților relevante.

Carta de audit intern (Standardul 1000)

Cadrul legal de organizare și desfășurare a activității de audit intern trebuie să se concretizeze într-un document scris, întocmit/propus de coordonatorul activității de audit intern și aprobat de conducerea superioară a organizației, sub forma Cartei auditului intern. Prin intermediul Cartei se vor defini clar: scopul, în funcție de natura activității; autoritatea auditului intern, inclusiv în ceea ce reprezintă independența și obiectivitatea misiunii; principalele responsabilități ale auditului intern în cadrul organizației.

Planificarea activității de audit intern

Activitatea structurii de audit se desfășoară pe baza unui plan anual de audit, care este aprobat de conducerea superioară, respectiv comitetul de audit, acolo unde acesta există, sau consiliul de administrație/consiliul de supraveghere/directorat.

Planul de audit intern este elaborat pe baza unei metodologii de evaluare a riscurilor, priorităților stabilite de către conducerea organizației, iar frecvența angajamentelor de audit intern este determinată în funcție de profilul de risc al fiecărei structuri auditabile.

Toate ariile și operațiunile organizației trebuie auditate în cursul unui ciclu operațional planificat, respectiv o durată minimă de 3 ani. De aceea, se recomandă ca durata contractuală să fie de cel puțin 3 ani în cazul auditului intern, cu posibilitatea de prelungire automată pe o durată similară.

Planificarea strategică/multianuală trebuie înțeleasă ca un tablou preliminar, o radiografie a întregii activități derulate de către organizația auditată și etapizarea activității de audit intern, prin elaborarea unui document care să cuprindă, pe un orizont de timp de minim 3 ani, toate funcțiile, procesele, activitățile, obiectivele, programele s.a.m.d. care pot fi auditate în cadrul organizației.

Relația dintre controlul intern și auditul intern

Controlul intern este un concept dinamic care vizează toate nivelurile organizației. Activitățile de control intern trebuie corelate cu apetitul de risc specific organizației pentru fiecare domeniu sau activitate.

În concluzie, implementarea sistemului de control în cadrul unei organizații și asigurarea că politicile de control intern sunt adecvate pentru atingerea obiectivelor acesteia sunt responsabilitățile managementului, iar oferirea unei asigurări managementului cu privire la completitudinea, funcționalitatea și gradul de adecvare al sistemului de control intern revine auditului intern.

Avantajele externalizării activității de audit intern

Din ce în ce mai multe entități se văd în postura de a externaliza, total sau parțial, auditul intern. Ca avantaje ale externalizării auditului intern către o firmă de audit sau un auditor financiar persoană fizică independentă, menționăm:

  • Calitatea funcției de audit intern este probabil mai bună în cazul în care o societate apelează la o societate de audit care prestează servicii de audit intern.
  • În cazul societăților mici și mijlocii, poate fi mai ieftin să se apeleze la externalizare deoarece se pot înregistra economii de costuri.
  • Independența și obiectivitatea mai crescute.
  • Acces mai facil la resurse de calitate (softuri, personal cu experiență și pregătire corespunzătoare, echipamente etc.).
  • Acces la resurse diverse (IT, legislație, raportare financiară etc.).
  • Se degrevează resursele interne.
  • Controlul auditorilor interni – în cazul unei firme de audit care prestează astfel de servicii sau chiar a unui auditor membru al CAFR, controlul de calitate este efectuat de organismul profesional.
  • Timp versus beneficii: Uneori este mai rapid să apelezi la o firmă de audit care poate începe imediat activitatea.

Externalizarea sau sub-contractarea, integrală sau parțială, a unui furnizor de servicii de audit intern nu exonerează în nici un fel organizația de obligațiile pe care le are în ceea ce privește crearea unui cadru organizațional conform, care să asigure atât funcționalitatea auditului intern în mod independent și obiectiv, precum și comunicarea eficientă, transparentă și independentă între acest compartiment și restul structurii organizaționale.

Standardele de Calificare și de Performanță

Standardele Internaționale pentru Practica Profesională a Auditului Intern sunt clasificate în Standarde de Calificare (Scop, autoritate și responsabilități – Standardul 1000; Independență și obiectivitate – Standardul 1100; Competență și conștiinciozitate profesională – Standardul 1200; Programul de asigurare și îmbunătățire a calității – Standardul 1300) și Standarde de Performanță (Coordonarea Activității de Audit Intern – Standardul 2000; Tipul activității – Standardul 2100; Programul misiunii – Standardul 2240; Realizarea misiunii – Standardul 2300; Comunicarea rezultatelor – Standardul 2400; Monitorizarea progresului – Standardul 2500; Comunicarea Acceptării Riscurilor – Standardul 2600).

Programul de asigurare și îmbunătățire a calității

Activitatea de audit intern trebuie să fie supusă unui program de asigurare și îmbunătățire a calității care să acopere toate aspectele activității de audit intern și care să permită evaluarea continuă a conformității cu Standardele Internaționale și cu Codul de Etică.

De ce să alegeți serviciile noastre de audit intern

Oferim servicii profesionale de audit intern externalizat (total sau parțial), misiuni de asigurare și consiliere, în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit Intern adoptate de CAFR și cu prevederile legale aplicabile. Echipele noastre sunt formate din auditori financiari activi, cu experiență relevantă, care respectă principiile de independență, obiectivitate, integritate, confidențialitate și competență profesională.

Asigurăm elaborarea Cartei de audit intern, a planului strategic și anual bazat pe evaluarea riscurilor, documentarea adecvată a misiunilor, comunicarea rezultatelor și monitorizarea implementării recomandărilor. Colaborăm strâns cu conducerea superioară și cu comitetul de audit (acolo unde există) pentru a maximiza valoarea adăugată a activității de audit intern.

Vă invităm să ne contactați pentru o evaluare preliminară a nevoilor organizației dumneavoastră și pentru a elabora o propunere personalizată de servicii de audit intern care să răspundă cerințelor legale și obiectivelor strategice ale entității.

Servicii de audit extern statutar (audit financiar statutar)

Conform prevederilor Legii nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, audit statutar înseamnă un audit al situațiilor financiare anuale individuale sau al situațiilor financiare anuale consolidate efectuat în conformitate cu standardele internaționale de audit, în măsura în care:

a) este obligatoriu în temeiul dreptului Uniunii Europene sau al dreptului intern;

b) este efectuat în mod voluntar la entitățile mici, iar situațiile financiare auditate sunt publicate, împreună cu raportul de audit statutar, potrivit legii.

Auditul financiar cuprinde auditul statutar, precum și activitatea efectuată în vederea exprimării unei opinii asupra situațiilor financiare sau a unor componente ale acestora, exercitarea altor misiuni de asigurare și servicii profesionale, potrivit standardelor internaționale de audit și altor reglementări în domeniu.

Obligația legală de organizare a auditului statutar

Entitățile ale căror situații financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului statutar sunt obligate să organizeze și să asigure efectuarea acestuia. Această obligație revine în special:

  • Entităților de interes public (definite conform art. 2 pct. 12 din Legea nr. 162/2017): societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, instituțiile de credit, societățile de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare, precum și alte entități desemnate prin Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
  • Entităților care îndeplinesc criteriile de mărime: societățile care, la data bilanțului, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii în două exerciții financiare consecutive:

a) totalul activelor: 16.000.000 lei;

b) cifra de afaceri netă: 32.000.000 lei;

c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.

Obligația se aplică și societăților/companiilor naționale, societăților cu capital integral sau majoritar de stat, regiilor autonome și altor entități prevăzute de reglementările specifice (inclusiv norme emise de BNR sau ASF). Nerespectarea obligației de auditare constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor legale în vigoare.

Cine efectuează auditul statutar

Auditul statutar se efectuează de către auditorii financiari sau de firmele de audit care sunt autorizați/autorizate în România în condițiile Legii nr. 162/2017, care se înscriu ca membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR) și care se înregistrează în Registrul public electronic gestionat de Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar (ASPAAS). Auditorul financiar sau firma de audit trebuie să aibă calitatea de auditor activ și să respecte cerințele de bună reputație, competență profesională și formare continuă.

Standarde profesionale aplicate

Auditul statutar se efectuează în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit (ISA) adoptate de Comisia Europeană, traduse și publicate de ASPAAS (cu sprijinul CAFR). Acestea includ Standardul internațional privind controlul calității (ISQC 1) și celelalte standarde emise de Federația Internațională a Contabililor (IFAC) prin intermediul Consiliului pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare (IAASB), în măsura în care sunt relevante. Se aplică, de asemenea, cerințele de etică profesională din Codul Etic al Profesioniștilor Contabili adoptat la nivel național.

Obiectivele și valoarea adăugată a auditului statutar

Scopul principal al auditului statutar este exprimarea unei opinii independente de către auditor cu privire la faptul că situațiile financiare anuale individuale sau consolidate sunt întocmite, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil (reglementările contabile naționale sau IFRS, după caz). Opinia poate fi: fără rezerve, cu rezerve, contrară sau imposibilitate de exprimare a unei opinii.

Auditul statutar oferă asigurare rezonabilă (nu absolută) utilizatorilor situațiilor financiare (investitori, creditori, parteneri de afaceri, autorități) cu privire la credibilitatea, corectitudinea și conformitatea informațiilor financiare prezentate. El contribuie la transparență, la reducerea riscului de denaturare semnificativă (inclusiv din fraudă sau eroare) și la consolidarea încrederii în piață.

Independența, obiectivitate și controlul calității

Auditorul financiar și firma de audit trebuie să fie independenți și obiectivi, să evite orice conflict de interese și să respecte prevederile stricte privind independența din Legea nr. 162/2017, Regulamentul (UE) nr. 537/2014 (pentru entitățile de interes public) și Codul Etic. Se impun măsuri de salvgardare, documentarea amenințărilor la adresa independenței și evaluarea anuală a sistemului intern de control al calității.

ASPAAS asigură supravegherea publică și inspecțiile pentru asigurarea calității la auditorii financiari și firmele de audit care efectuează audit statutar. CAFR sprijină implementarea standardelor, formarea profesională continuă și revizuirea calității în anumite cazuri.

Procesul de desfășurare a misiunii de audit statutar

Auditul statutar se desfășoară pe baza unui contract scris, în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit și include, în principal:

  • Acceptarea și planificarea misiunii (evaluarea riscurilor, înțelegerea entității și a mediului sau de control);
  • Evaluarea sistemului de control intern și a riscurilor de denaturare semnificativă;
  • Desfășurarea procedurilor de audit (teste de fond, proceduri analitice, confirmări, observații etc.);
  • Documentarea activității în dosarul de audit;
  • Formularea concluziilor și emiterea raportului de audit;
  • Comunicarea cu cei însărcinați cu guvernanță (inclusiv raport suplimentar pentru entitățile de interes public).

Durata maximă a misiunilor la entitățile de interes public este reglementată strict (inclusiv reguli de rotație).

De ce să alegeți serviciile noastre de audit extern statutar

Oferim servicii profesionale de audit statutar de înaltă calitate, efectuate de auditori financiari autorizați ASPAAS și membri activi CAFR, cu respectarea deplină a independenței, eticii profesionale și Standardelor Internaționale de Audit. Asigurăm o abordare riguroasă, bazată pe evaluarea riscurilor, documentare completă și comunicare transparentă cu conducerea și cu cei însărcinați cu guvernanță.

Fie că sunteți o entitate de interes public, o societate care îndeplinește criteriile de mărime sau optați voluntar pentru audit, vă oferim:

  • Conformitate deplină cu cerințele legale și profesionale;
  • Opinie independentă și credibilă asupra situațiilor financiare;
  • Suport în înțelegerea și îmbunătățirea proceselor de raportare financiară;
  • Colaborare eficientă și respectarea termenelor.

Vă invităm să ne contactați pentru o evaluare preliminară a situației entității dumneavoastră și pentru elaborarea unei propuneri personalizate de servicii de audit statutar. Asigurăm profesionalism, confidențialitate și valoare adăugată reală pentru afacerea dumneavoastră.

Servicii de audit al proiectelor cu finanțare nerambursabilă (fonduri europene, granturi guvernamentale și alte surse nerambursabile)

Auditul proiectelor cu finanțare nerambursabilă reprezintă verificarea independentă a cheltuielilor efectuate în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, fonduri publice naționale aferente sau alte surse nerambursabile, în vederea confirmării eligibilității acestora și a conformității cu prevederile contractului de finanțare, cu legislația națională și cu regulile Uniunii Europene aplicabile.

Această activitate este, de regulă, o misiune de proceduri convenite (agreed-upon procedures), realizată în conformitate cu Standardul Internațional privind Serviciile Conexe 4400 (ISRS 4400) – Misiuni pentru efectuarea procedurilor convenite privind informațiile financiare, și nu un audit complet în sensul Standardelor Internaționale de Audit (ISA). Rezultatul constă într-un raport de constatări factuale sau un raport specific, conform formatului solicitat de Autoritatea de Management sau de finanțator, care însoțește cererile de rambursare/plata și susține decontarea cheltuielilor eligibile.

Cadrul legal și contractual

Activitatea se desfășoară în baza:

  • Contractului de finanțare nerambursabilă încheiat cu Autoritatea de Management (AM) sau organismul intermediar;
  • OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare;
  • Regulamentelor europene aplicabile programelor de finanțare (inclusiv pentru perioada 2021-2027 și PNRR);
  • Ghidurilor solicitantului, manualelor de proceduri și instrucțiunilor emise de Autoritățile de Management, Autoritatea de Certificare și Autoritatea de Audit.

Beneficiarul are obligația de a prezenta, în multe cazuri, un raport de verificare independentă a cheltuielilor odată cu cererea de rambursare intermediară sau finală, pentru a demonstra că fondurile au fost utilizate în conformitate cu termenii și condițiile contractului de finanțare.

Obiectivele și domeniul de aplicare

Verificarea independentă vizează, în principal:

  • Realitatea, regularitatea și eligibilitatea cheltuielilor declarate;
  • Conformitatea cheltuielilor cu bugetul aprobat și cu categoriile de cheltuieli eligibile;
  • Respectarea regulilor de achiziții publice sau private aplicabile;
  • Respectarea regulilor privind ajutorul de stat, egalitatea de șanse, dezvoltarea durabilă și alte cerințe orizontale;
  • Realizarea indicatorilor de rezultat și de output prevăzuți în contract;
  • Existența și conformitatea documentelor justificative (facturi, contracte, ordine de plată, rapoarte de activitate etc.);
  • Evitarea dublei finanțări și a neregulilor sau fraudelor.

Cine realizează verificarea independentă

Misiunea este efectuată de auditori financiari sau firme de audit autorizate de ASPAAS, membre ale Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR), cu experiență demonstrată în verificarea cheltuielilor din proiecte cu finanțare nerambursabilă. Auditorul trebuie să fie independent față de beneficiar și de proiect și să aplice principiile etice și de scepticism profesional.

Procesul de desfășurare

  1. Acceptarea misiunii și planificarea (înțelegerea contractului de finanțare, a ghidurilor aplicabile și a riscurilor specifice);
  2. Colectarea și analiza documentației justificative;
  3. Efectuarea procedurilor convenite (teste de fond, verificări pe eșantion, confirmări, analize etc.);
  4. Identificarea constatării (cheltuieli eligibile/neeligibile, nereguli potențiale);
  5. Elaborarea raportului de constatări factuale sau a raportului specific solicitat de finanțator;
  6. Comunicarea constatărilor și recomandărilor către beneficiar.

Raportul este întocmit în formatul agreat de Autoritatea de Management și este utilizat direct pentru decontarea cheltuielilor.

Beneficii pentru beneficiar

  • Asigură rambursarea/plata cheltuielilor eligibile și reduce riscul de corecții financiare sau recuperări ulterioare;
  • Oferă o imagine clară asupra conformității implementării proiectului;
  • Contribuie la o închidere fără probleme a proiectului și la evitarea neregulilor;
  • Crește credibilitatea în fața finanțatorului și a altor părți interesate;
  • Sprijină managementul corect al riscurilor de nereguli și fraudă.

De ce să alegeți serviciile noastre

Oferim servicii profesionale de verificare independentă / audit al cheltuielilor pentru proiecte cu finanțare nerambursabilă (fonduri europene structurale și de coeziune, PNRR, programe naționale, granturi etc.), realizate de auditori financiari cu experiență vastă în acest domeniu.

Echipa noastră:

  • Cunoaște în detaliu cerințele fiecărui program de finanțare și ale Autorităților de Management relevante;
  • Aplică proceduri riguroase conform ISRS 4400 și ghidurilor specifice;
  • Asigură confidențialitate, independență și respectarea termenelor stricte impuse de contractele de finanțare;
  • Oferă suport complet, inclusiv clarificări și asistență în remedierea eventualelor constatări.

Indiferent dacă proiectul dumneavoastră este în implementare, în faza de cerere de rambursare sau de închidere, vă stăm la dispoziție pentru o colaborare eficientă și profesionistă care să vă asigure succesul în atragerea și justificarea fondurilor nerambursabile.

Vă invităm să ne contactați pentru o evaluare gratuită a necesităților proiectului dumneavoastră și pentru elaborarea unei oferte personalizate de servicii de audit/verificare a cheltuielilor.

Servicii de Due Diligence Financiară

Serviciul de due diligence financiară (diligența cuvenită financiară) reprezintă examinarea independentă, detaliată și obiectivă a situației financiare, a performanței istorice și a perspectivelor unei entități-țintă, realizată de auditori financiari în contextul unor tranzacții majore, cum ar fi achiziții de companii (M&A), fuziuni, investiții de capital, finanțări bancare, oferte publice inițiale (IPO) sau restructurări.

Spre deosebire de auditul statutar, care oferă o opinie asupra situațiilor financiare istorice în conformitate cu standardele de raportare, due diligence-ul financiar este orientat spre identificarea riscurilor și a oportunităților din perspectiva cumpărătorului sau a investitorului, cu accent pe calitatea informațiilor financiare și pe sustenabilitatea rezultatelor.

Obiectivele principale ale due diligence-ului financiar

  • Evaluarea calității câștigurilor (Quality of Earnings – QoE) și a ajustărilor necesare la EBITDA sau la alte indicatori cheie;
  • Analiza capitalului de lucru (Net Working Capital) și a fluctuațiilor acestuia;
  • Identificarea datoriilor ascunse, a angajamentelor off-balance sheet și a elementelor de tip debt-like;
  • Verificarea recunoașterii veniturilor, a provizioanelor, a cheltuielilor și a politicilor contabile;
  • Analiza tranzacțiilor cu părți afiliate și a conflictelor de interese potențiale;
  • Evaluarea conformității cu contractele de finanțare, cu clauzele de covenant și cu alte angajamente semnificative;
  • Revizuirea previziunilor financiare și a ipotezelor care stau la baza planului de afaceri;
  • Identificarea riscurilor fiscale, a contingentelor și a problemelor de conformitate care pot afecta valoarea tranzacției.

Cadrul profesional și standardele aplicate

Due diligence-ul financiar este realizat de auditori financiari autorizați de ASPAAS și membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR), în conformitate cu principiile de independență, obiectivitate, scepticism profesional și diligență profesională prevăzute de Codul Etic al Profesioniștilor Contabili adoptat la nivel național și de standardele emise de IFAC.

În funcție de natura angajamentului, misiunea poate fi structurată ca o misiune de proceduri convenite conform ISRS 4400 sau poate urma o abordare personalizată, adaptată cerințelor specifice ale tranzacției și ale părților implicate. Raportul de due diligence nu constituie o opinie de audit, ci un document de informare și de suport decizional care prezintă constatări factuale, riscuri identificate și recomandări.

Procesul de desfășurare

  1. Definirea scopului și a ariei de acoperire împreună cu clientul (buy-side sau sell-side);
  2. Semnarea scrisorii de angajament și stabilirea echipei dedicate;
  3. Colectarea informațiilor prin lista de solicitări (Information Request List) și accesul la data room;
  4. Realizarea interviurilor cu managementul cheie și cu responsabilii de domenii;
  5. Efectuarea analizelor detaliate și a testelor pe eșantioane relevante;
  6. Elaborarea raportului comprehensiv, structurat pe capitole clare (rezumat executiv, constatări cheie, ajustări propuse, riscuri și recomandări);
  7. Prezentarea constatărilor și susținerea discuțiilor de negociere.

Durata misiunii variază în funcție de complexitatea entității-țintă și de amploarea ariei de acoperire, fiind adaptată termenelor tranzacției.

Beneficii pentru client

  • Reducerea asimetriei de informații și a riscului de surprize post-tranzacție;
  • Susținerea negocierii prețului de achiziție prin identificarea ajustărilor justificate;
  • Fundamentarea clauzelor de garanții și indemnizații (warranties & indemnities);
  • Protejarea intereselor investitorilor, ale băncilor finanțatoare sau ale altor părți interesate;
  • O mai bună înțelegere a afacerii-țintă și a factorilor care influențează valoarea acesteia;
  • Sprijin în planificarea integrării post-tranzacție și în identificarea oportunităților de optimizare.

De ce să alegeți serviciile noastre de due diligence financiară

Echipa noastră de auditori financiari cu experiență extinsă în misiuni de due diligence pentru diverse sectoare de activitate (industrie, comerț, servicii, IT, energie, imobiliare etc.) oferă rapoarte clare, obiective și acționabile, adaptate nevoilor specifice ale fiecărei tranzacții.

Ne angajăm să:

  • Menținem cel mai înalt nivel de independență și confidențialitate;
  • Aplicăm o abordare riguroasă și proporțională cu riscurile identificate;
  • Livrăm constatări relevante și recomandări practice care să susțină deciziile dumneavoastră;
  • Colaborăm eficient cu alți consultanți implicați (juridici, fiscali, comerciali, ESG) pentru o imagine completă a tranzacției.

Fie că sunteți cumpărător, investitor, bancă finanțatoare sau vânzător care dorește să pregătească o companie pentru o tranzacție de succes, vă oferim profesionalism, experiență și un partener de încredere în procesul de due diligence financiară.

Vă invităm să ne contactați pentru o discuție preliminară și pentru elaborarea unei propuneri adaptate tranzacției dumneavoastră.

De ce să alegeți serviciile noastre de audit

Oferim servicii profesionale de audit realizate de auditori financiari activi, membri CAFR și autorizați ASPAAS, cu respectarea independenței, eticii profesionale și a Standardelor Internaționale de Audit. Asigurăm o abordare riguroasă, bazată pe evaluarea riscurilor, documentare completă și comunicare transparentă.

Audit intern

Asigurare independentă conform standardelor CAFR: cartă de audit intern, plan anual și evaluarea riscurilor.

Audit statutar

Audit al situațiilor financiare anuale conform Legii 162/2017 și Standardelor Internaționale de Audit.

Fonduri nerambursabile

Verificarea independentă a cheltuielilor din proiectele cu fonduri europene sau PNRR, conform ISRS 4400.

Due diligence financiară

Examinarea situației financiare a companiei-țintă în achiziții, fuziuni și investiții, cu accent pe câștiguri.

Cladiri de birouri ale companiilor care apeleaza la audit financiar
Auditori financiari autorizați
Misiunile sunt realizate de auditori financiari activi, membri CAFR și autorizați ASPAAS, cu experiență relevantă.
Independență și obiectivitate
Respectăm cerințele de independență și obiectivitate impuse de Codul Etic, asigurând obiectivitatea concluziilor noastre.
Standarde internaționale
Aplicăm Standardele Internaționale de Audit (ISA) adoptate de CAFR, garantând calitate și conformitate la cel mai înalt nivel.
Abordarea noastră

Cum vă ajutăm să reduceți riscurile și să creșteți încrederea

Prin auditori cu experiență relevantă, oferim asigurare la cel mai înalt nivel de independență și obiectivitate asupra eficacității sistemului de management al riscului, control și guvernanță, contribuind la creșterea încrederii în informația financiară.

Specialist analizand date financiare pentru raportul de audit
Evaluarea riscurilor
Identificăm și evaluăm riscurile semnificative ale entității, stabilind aria și profunzimea procedurilor de audit necesare.
Documentarea misiunii
Documentăm complet probele de audit colectate, procedurile aplicate și raționamentele profesionale, conform standardelor ISA.
Raport și recomandări
Emitem un raport de audit clar, cu opinia exprimată și recomandări concrete pentru îmbunătățirea proceselor și a controlului intern.
Cum lucrăm

Procesul nostru de audit

Oferim cele mai bune servicii, asigurând o creștere remarcabilă și conformitate deplină pentru afacerea dumneavoastră

Hai să colaborăm!

Str. Ioan Borcea Nr. 39A
Constanța, cod poștal 900567

    Cod de verificare

    Întrebări Frecvente

    Câteva întrebări frecvente despre serviciile noastre de audit la care ați putea avea nelămuriri

    Când este obligatoriu auditul statutar?

    Auditul statutar este obligatoriu pentru entitățile de interes public și pentru societățile care depășesc, în două exerciții consecutive, cel puțin două dintre criteriile: total active 16.000.000 lei, cifra de afaceri netă 32.000.000 lei, număr mediu de salariați 50.

    Ce este auditul intern și cine trebuie să îl organizeze?

    Auditul intern este o activitate independentă de asigurare și consiliere. Entitățile ale căror situații financiare sunt supuse auditului statutar au obligația să organizeze și activitatea de audit intern, conform cadrului legal.

    Pot externaliza activitatea de audit intern?

    Da. Externalizarea către o firmă de audit aduce independență sporită, acces la resurse de calitate și economii de costuri, mai ales pentru societățile mici și mijlocii.

    Ce înseamnă auditul proiectelor cu finanțare nerambursabilă?

    Este verificarea independentă a cheltuielilor dintr-un proiect finanțat din fonduri europene, PNRR sau alte surse, conform ISRS 4400, pentru confirmarea eligibilității și susținerea cererilor de rambursare.

    Ce este due diligence financiară?

    Este examinarea detaliată a situației financiare a unei entități-țintă în contextul tranzacțiilor (achiziții, fuziuni, investiții), cu accent pe calitatea câștigurilor și identificarea riscurilor.

    Cât durează și cât costă o misiune de audit?

    Durata și costul depind de tipul misiunii, de dimensiunea entității și de complexitatea activității. După o discuție preliminară vă transmitem o ofertă cu termene clare și un buget ferm.

    x

    Indiferent că ai nevoie de contabilitate, audit sau consultanță fiscală, totul începe cu o discuție. Scrie-ne sau sună-ne, iar echipa SUN CONSULTING îți va răspunde prompt cu soluții clare.

    Adrese contact.
    Bvd. Mamaia 334 G, Et. 8, Ap. 803, Cod 900581 / Sediu Social
    Str. Ioan Borcea Nr. 39A, Cod 900567 / Punct de lucru
    Telefon.
    T: +(40) 341-447-540
    M: +(40) 722-558-188
    Program Lucru.
    L – V: 8.00 am – 17.00 pm
    Sărbători & Weekend: Închis
    x

    Contact.

    Sediu social: Bvd. Mamaia 334 G, Et. 8, Ap. 803, Cod 900581
    Punct lucru: Str. Ioan Borcea Nr. 39A, Cod 900567

    L – V: 8.00 – 17.00 / Sărbători & weekend: închis